Cu Edgeryders din diverse țări ale lumii ne vedem anual la întâlniri ale comunității - Living on the Edge (LOTE), care în 2016 se întâmplă la Bruxelles. Încercăm să le facem cât mai oneste atunci când invităm comunități, activiști, și tehnologiști să vorbească direct cu politicieni, policy makers sau finanțatori. Tema anul acesta e failure și “learning to unfail”, învațând unii de la alții cum putem crește din eșecuri. Le avem cu noi pe fetele de la Antiheroes, o organizație belgiană care se ocupă cu educație și consultantă pe zona asta (mai ales pentru organizații), si organizeaza FuckUp nights, un format de eveniment care a plecat din Mexic si e acum in toata lumea: 3 speakeri (în general din zona industriilor creative), 3 povesti de eșec, si o sală plină de oameni care vor să împărtășească propriile experiențe.
Noi la LOTE o să avem un format combinat, din prezentări, workshopuri și un barcamp - o zi in care oamenii propun spontan sesiuni. Avem până acum trei teme mari:
1. Development - pornind de la Nepal, Egipt și alte astfel de țări, ce contribuție putem avea noi cu o perspectivă de lume a întâia? Sper să iasă un reality check serios. Aici vin și partenerii noștri din programe de dezvoltare ONU, cu care am făcut Futurespotters în Georgia, Armenia, Ucraina, Belarus și alte țări, și cineva de la NESTA, una din principalele organizații din Marea Britanie care finantează inovație socială.
2. Social and health care - lansam primul nostru proiect mare finanțat de Orizonturi2020, ii spune OpenCare: cum comunitarile pot să-si asigure bunăstarea prin noi spatii sociale, echipamente medicale fabricate în maker spaces sau fab labs, noi sisteme tranzactionale și de sprijin, în paralel cu politici de stat care colapsează peste tot în lume (servicii de sănătate, pensii sau sociale). Acolo il avem pe Ezio Manzini, un foarte cunoscut designer de servicii din Europa, makerspace-ul și primăria din Milano, un oraș foarte avansat în politici verzi, și pentru locuitori.
3. Cultură și industrii creative - cultura ca cel mai important vehicol pentru schimbarea sistemului. Nadia a scris ceva frumos pe tema asta, iar Matteo, fondator de jocuri urbane, zice așa: it’s hard to find a company that can survive, in the cultural field, without a continuous help from the public sector. Am invitat aici și echipa Matera Capitală Europeană a Culturii în 2019 să vorbeasca despre problemele de după caștigarea ECOC.
Conferinta o tinem la SmartBE, un soi de cooperativă care oferă sprijin pentru artiști si creativi, un spațiu foarte informal.
Cel mai important, vin Edgeryders de peste tot, ei sunt cireașa de pe tort Dacă i-ați cunoscut pe Nadia și Jeff la București în iulie, știți despre ce vorbesc. Și ca ei atâția alții (vezi mai jos video de anul trecut din Matera). Cred că e o ocazie perfectă să putem continua ce am început în România, cu multă inspirație și susținere din partea altor comunități locale. O parte din sesiunile propuse până acum pe platformă sunt aici, iar lista e deschisă. Evenimentul e gratuit, dar toți participanții ajută cumva la organizarea lui, cu comunicare, logistică, program. Mai multe despre #LOTE5 găsiți aici.
Acum biletele spre Bruxelles sunt foarte ieftine, cred ca nu ar costa mult să mergem cateva zile. Momentan caut un apartament de închiriat pentru o gașcă mai mare. Haideeți!