Available in: 
English / 
Romanian
English version
Did you know it’s illegal to grow chickens in Bucharest, albeit in a rural-ish, adjacent area? In an urban garden in Bucharest, Crina is growing something else: corn, herbs, broccoli or goji. She is splitting her time between freelancing and tutoring as an art graduate, gardening and raising her three year old as a single mom. She earns around 120 eur/month, dismal even for Romanian standards, although Crina insists that for someone becoming self-sufficient this is enough. She lives with her parents at the edge of the city on a road called Gura Siriului. Her parents’ big victory was to obtain from the City hall ownership of the land nearby their apartment which they had been stewarding for years as Crina and her four brothers were growing up. Upon splitting it, Crina is now the proud owner of 400 sq metres and finds herself vested in this heritage: “It’s the only fortune I ever got”, she told me.
Slowing down at a young age?
C: “It sort of came together even from being an arts student, you know, in that environment with a lot of mini-egos making believe everyone they’re different, myself included. And then having grown up with parents who were forcefully relocated in the city by communists… they felt the need to re-connect to the countryside and used to come here in the garden after work to grow potatoes, corn. While growing up, we the children were also doing stuff like this, also hanging with goats.”
Crina doesn’t have a plan: “Yes, I’d want to be able to support myself out of this, but if it doesn’t work out I’ll have to change path. But of course I’d love that… The plan is turning the garage into a ceramic workshop, and build a small house. I wanted an earthship house if you know what I mean, a passive house consuming very little, with an interior garden… well, a live organism. Afterwards the idea changed, because Romania is too exotic for the idea of earthship. I still hope to build my own house but for this I need money, and currently I only do gardening to get a sense of it.”
She dreams of making permaculture more accessible to her neighbors, and through her actions make others understand the logic of the earth: “they go on and on with digging and delving. That’s why people say wow, Monsanto, because they see how from a bug rotted, sunburn seed they get corn. They’re unaware of the force, that there are drought times when maybe one doesn’t need to eat as much. Our society has lost the notion of hunger, the one that makes you save.”
How do you make urban gardening sexy?
Crina wants to be part of a community, and for a couple times the more known groups in the city (e.g. folks at Gradini urbane comunitare) came and helped improvise a vertical parcel for growing corn. Other people occasionally drop by, like the young couple who came in at the same time I met Crina to ask for a small parcel where they could extend their own apartment experiment into something outdoors and more spacious. They and Crina will be sharing the crops 50%-50%. Even with ad hoc encounters like this, Crina admits her biggest challenge is to bring people in to help her organize and make the gardening work more efficient.
She is aware any proposition to potential guests should be convincing about what their own benefits would be. In a city where people are eager to get behind initiatives branded as cool, inviting them all the way to the margins is challenging. At the idea of land sharing that I suggested, C. responded that her mom isn’t ready to cede ownership of the land, having been so hard to acquire it in the first place.
So without a plan but however part of a movement of sorts, it made me think that Crina can’t afford to take it upon her shoulders and turn her lifestyle into a mission for the sake of it; she is also awaiting an opportunity to go completely rural. There is nothing that her own land and kid whom she’ll be homeschooling could not make up for.
I will end with something Crina said which sums up a collective tragedy: “The land is worth around 40K eur, but people don’t want to buy it, so it’s worth nothing”. Apparently the lack of asphalt to connect the road to the garden entrance is driving down interest and is also a signified of distanced communities inhabiting different cities in one. So I would keep in mind a question I overheard from the two visitors of Crina’s who were eager to experiment outdoor gardening: Do watermelons grow in an apartment? If only all of us would ask this more often.
Initiatives such as Crina’s will be present at the futurespotters workshop in Bucharest on 9-10 July. This is the last week when you can register, so go ahead and we’ll see you there!
Acum câteva săptămâni am cunoscut-o pe Crina, o tipă de 28 de ani care deține și cultivă o grădină cu legume și fructe care mai de care mai exotice (gândiți-vă la rodii sau nuci pecan), plante aromatice și medicinale, în București. Își împarte timpul între freelancing în domeniul artei, grădinărit și creșterea fetiței ei de trei ani. Câștigă cam 500 RON pe lună, bani care-s destui pentru cineva care este pe jumatate autosustenabil, reciclând si cultivându-si o parte din hrana. Locuiește undeva la marginea Bucureștiului, iar gradina este pe str. Gura Siriului. Familia ei a intrat în posesia proprietății de teren pe care au lucrat-o de când s-au mutat in zona, iar ca moștenire îi revine ei și celor patru frați. E mândră de cei 400 metri pătrați și-mi spune că „pentru mine gradina asta e patrimoniu”.
Cum ai început chestia asta? Erai sau ești dispusă să-ți asumi un altfel de trai decât societatea urbană de azi?
C: “Da… păi mi se trage de la arte și mediul ăla cu multe ego-uri diferite printre care și eu bineînțeles. Și poate pentru că singura chestie pe care am primit-o vreodată a fost terenul. Părinții mei au fost mutați de comuniști la oraș, simțeau nevoia să se reconecteze la pamantul care ii hranea și veneau aici, unde era doar imas acum 20 de ani după ce scăpau de la servici, și puneau cartofi, porumb, au avut la un moment dat si capre pe care le pasteam aici, inca sunt cativa care pasc animalele pe camp,printre casele care se construiesc si betonul care se extinde. Am inceput sa inteleg cum modifica oamenii mediul in detrimentul propriu si lupt sa pastrez conexiunea mea cu natura pe cat posibil.
Ai un plan? Te gândești cum poți să te susții din grădinărit?
C: “Planul este ca proiectul sa devina autosustenabil, iar plan “Z” in caz de nu iese, mă mut la tara. Îți dai seama că mi-aș dori sa reusesc. Parte din plan e ca acel garaj să devină atelier de ceramică, workshop-uri… și să-mi fac o căsuță. Initial vroiam să-mi fac un earthship dacă știi ce înseamnă, casă pasivă care consumă foarte puțin, cu grădină interioară, aproape un organism viu. … Dup-aia s-a modificat idea, că România e prea exotică pentru ideea de earthship. Eu încă sper să-mi fac casă dar pentru asta îmi trebuie multe resurse, momentan doar lucrez grădina sa capat experienta cu incetul”
Crina visează să facă permacultura mai accesibilă vecinilor ei, și prin acțiuni proprii să facă oamenii din jur să înțeleagă mai bine logica pământului: “ei cu aratul, cu făcut găuri în pamânt, tulbură bioritmul solului… Acum,dupa ce distrug ecosistemul,oamenii zic: wow, Monsanto, și îl distrug si mai rau. Asta se intampla cand se pierde conexiunea cu natura si lipsa unui calendar, natura insa se autoreglează prin perioade de secetă, invazii de insecte. Consumerismul generat de capitalism a pierdut noțiunea de “postire” ca parte a unei ciclicități sănătoase.
Cum facem grădinăritul sexy?
Crina își dorește să facă parte dintr-o comunitate reala. De câteva ori membrii Grădini urbane comunitare, au venit și au ajutat cu construirea unei gradini in gaura de cheie unde cresc acum rosii, porumb și rubarba. Ocazional și alți oameni trec pe la grădină, cum este cuplul de tineri în vizită chiar la momentul când am mers și eu. Cei doi, un programator și o avocată, veniseră să planteze niște roșii cherry pentru că vroiau să treacă de la gradina din apartament la o variantă mai organică. Ei plantează, Crina se îngrijește de mica recoltă, iar producția o fac pe din două. Chiar și cu întâlniri sporadice ca acestea, Crina recunoaște că provocarea cea mai mare este să aducă oameni cu mintea deschisa, dispusi sa aplice termeni precum permacultura, sustenabilitate, reciclare. E conștientă că orice propunere pe care o face comunității trebuie să fie explicită cu privire la beneficiile aduse. Într-un oraș unde oamenii susțin initiative ale unor branduri cool, să-i inviți la margini e o provocare. Când i-am sugerat ideea de a-și împărți efectiv grădina cu alte persoane, mi-a zis că nu știe dacă e ideal: a primit-o prin donație de curând, iar mama ei nu ar vrea să cedeze proprietatea.
Fără un plan foarte concret și făcând parte dintr-o mișcare si comunitate ce abia se contureaza, Crina e îndreptățită să nu știe care ar fi pașii exacți prin care și-ar transforma viața într-o misiune de dragul binelui umanității. Ea se gândește ca într-o zi să vândă și să se mute pe de-antregul la țară, unde să cultive în voie și mai accesibil. Din răspunsul ei la mirarea mea manifestă pentru părăsirea traiului la oraș, înțeleg că nu e nimic care să nu poată fi recompensat de faptul că deține o bucată de pământ și își crește fiica pe care urmează s-o educe acasă.
Voi încheia cu ceva ce mi-a zis Crina, care rezumă un soi de tragedie colectivă: “Terenul valorează cel putin 40000 euro, dar oamenii nu vor să cumpere, deci nu valorează nimic”. Se pare că lipsa de asfalt în cei cinci metri care desparte drumul și vilele din jur de grădină marchează distanța între modele de trai fundamental diferite în același oraș. O întrebare chiar mai complicată pentru umanitate e cea la care am tras cu urechea în timp ce cuplul de vizitatori ai Crinei erau pe cale să facă un switch: oare pepenii cresc în apartament?
Inițiative ca cea a Crinei puteți cunoaște la workshopul futurespotters din 9-10 iulie din București! E ultima saptămână în care vă puteți înscrie, ne vedem?
